Iubitoare de Frumos
Povestea mea a început în urmă cu mulți ani, odată cu organizarea unui eveniment în familie, tare drag sufletului meu – nunta de aur a bunicilor mei. Deși a fost un eveniment în intimitatea familiei, am vrut să îl marcăm într-un mod cu totul deosebit, astfel că m-am ocupat în cel mai mic detaliu de crearea unui concept, apoi de alegerea și integrarea tuturor decorurilor, de alegerea verighetelor, a lumânărilor de cununie și a buchetului bunicii.

Au urmat apoi listele de invitați, crearea invitațiilor propriu-zise, gestionarea bugetului, numeroase liste de cumpărături, planificarea strictă a zilei evenimentului, precum și gestionarea invitațiilor și a așezării lor la mese. Am organizat o mică ceremonie în aer liber la biserica din parc, apoi am continuat cu petrecerea în intimitatea familiei. Atât de prinsă am fost în pregătirea acestui eveniment în cel mai mic detaliu, încât târziu am realizat că tocmai încheiasem cu succes, ceea ce avea să fie primul meu eveniment în calitate de wedding planner, pentru o celebrare atât de apropiată de sufletul meu.
Au urmat apoi diverse cursuri de specializare și am continuat să învăț și să descopăr tot mai multe despre industrie. Dar examenul final, așa cum îmi place să spun, l-am trecut odată cu organizarea propriei nunți. A fost acel moment când am înțeles cu adevărat sensul și emoția din spatele fiecărui detaliu, al fiecărui strop de stres și bucurie. Chiar dacă eram deja familiarizată cu toate aspectele organizării unei nunți, experiența proprie mi-a oferit o perspectivă complet nouă. Am simțit presiunea deciziilor importante, agitația timpului și responsabilitatea ca întreaga nuntă să ni se potrivească nouă. Dar, cu toate acestea, am realizat că în organizarea unei nunți se întâlnesc cu adevărat bucuria, energia și emoția autentică.
Astăzi, fiecare cuplu pe care îl întâlnesc și fiecare nuntă pe care o organizez reprezintă o oportunitate de a aduce bucurie și emoție în viețile celorlalți, așa cum am făcut-o și pentru noi.
